Ion Nistor - ”istoricului tuturor românilor”

"profesorul și istoricul care a stat întreaga lui viață în slujba istoriei și a cauzei naționale s-a identificat nu numai cu destinul dramatic al provinciei sale: Bucovina istorică, ci al tuturor românilor”

Ion I. Nistor se naşte la 4/16 August 1876, în satul Bivolărie comuna Vicovul de Sus, judeţul  Rădăuţi,(Suceava) dintr-o familie ţărănească cu zece fete şi doi băieţi. Mamă-sa Maria, demnă slujitoare pe vatra sfântă a casei, îi va fi împărtăşit odată cu grija părintească, poveştile şi legendele despre codru, codreni şi voievozii lor,femeia cu bătrânii neamului înviau pentru copii,cuminţia trecutului cum o numea Eminescu, Mama,Icoana Românului.

 De la tatăl Ilie, capul familiei, va moşteni echilibrul şi măsura în lucruri aşa de proprie ţăranului oficiind viaţa ca pe un ritual sacru cât de la mama dulceaţa de miere ademenitoare a poeziei. Şi de la amândoi simplitatea, superbă prin Primitivitatea sa, comună cu a urieşilor din mituri, pură în curăţenia ei cum grăieşte, pe limba cosminului, portul lor alb-negru, înflorit pe margini cu otava fragedă a cetinilor.

 Urmează 2 ani școala primară în satul natal și apoi o continuă, în limba germană, în orașul Rădăuți. Între anii 1889-1897, urmează cursurile Liceului "Eudoxiu Hurmuzachi", atunci liceu german, dobândind un mare interes și dragoste pentru trecutul românilor bucovineni. Copilul şi adolescentul se va fi trezit deodată lângă mărturiile strălucite ale istoriei noastre, mănăstirea Putna, aşezămintele de la Suceviţa, Rădăuţi şi cetatea Sucevei, scaunul de domnie al lui Ştefan cel Mare. 

Aron Pumnul, părintele spiritual al unui geniu

        Aron Pumnul, profesor, filolog şi istoric literar, s-a născut în 27 noiembrie 1818, în comuna Cuciulata, într-o familie de ţărani iobagi. A urmat şcoala primară la Odorhei, de unde, în 1836, trece la liceul din Blaj, unde are ca profesori, printre alţii, pe G. Bariţiu şi S. Bărnuţiu, cei care l-au îndemnat spre studiul filosofiei. După alţi doi ani la liceul piarist din Cluj (1841-1843), urmează teologia şi filosofia, cu o bursă oferită de Episcopia din Blaj, la Viena, la Institutul „Sf. Varvara”.

        

Aron Pumnul

    În anii de studenţie, Aron Pumnul se orientează hotărâtor spre filosofia naţionalistă a „luminilor”, filosofia care, pentru toţi intelectualii transilvăneni, a devenit temeiul unui program de „luminare” a românilor din Transilvania. Idealurile sale iluministe şi patriotice le materializează ca student la Viena şi în programul societăţii studenţeşti „Românimea cea tânără”, pe care el o
crează în cadrul institutului. Debutează ca publicist în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” cu un studiu despre ortografia limbii române

La întoarcerea de la Viena în 1846 își reia activitatea de profesor de filozofie la Blaj ca profesor de filosofie la liceul de aici. Începe colaborarea, în 1847, la revista lui T. Cipariu, „Organul luminărei”, apoi la „Învăţătoriul poporului”, cu articole de filosofie şi de morală religioasă. În 1848 publică studiul „Viaţa naţiunei române, dulceaţa limbei şi a sintemântelor”

         În februarie 1849 a fost numit profesor la prima catedră de limba şi literatura română înfiinţată în Austria la liceul german din Cernăuţi („Enciclopedia română” îl numeşte „Institutul de studii filosofice”). Lecţia inaugurală a susţinut-o a susinut-o la 28 februarie 1849 în prezenţa unui numeros şi entuziast public de români bucovineni. Mărturiile contemporanilor şi ale elevilor săi probează „foarte extinse şi temeinice cunoştinţe filosofice, teologice, istorice şi filologice…, o deosebită inteligenţă şi un rar tact pedagogic”.

Contribuţii ale lui Mihai Eminescu la făurirerea idealului românilor

„Sîntem români, vrem să rămînem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunii noastre". (Mihai Eminescu)

       

         Mihai Eminescu a fost cel mai important dintre promotorii proiectului etno-politico-statal „Dacia Mare” elaborat la începutul secolului al XIX-lea de către nobilii iubitori de patrie.

         Se considera că redescoperirea şi asumarea identităţii, dar şi recuperarea unor părţi din vatra originară de vieţuire, acaparate de imperiile vecine, constituie o datorie naţională şi o problemă de conştiinţă.

Marele poet a înţeles că refacerea unităţii spaţiului străvechii Dacii era pentru români o problemă de renaştere naţională, iar nu o simplă „afacere", aşa cum încercau să o exploateze marile imperii vecine în folos propriu.

Începând din secolul al XVIII-lea, când trei mari imperii (otoman, ţarist şi habsburgic) înconjuraseră, practic, vatra de vieţuire a neamului românesc şi se confruntau pentru acest spaţiu chiar în interiorul său, în marile cancelarii s-au făcut proiecte, unele oculte, care vizau reconstituirea Daciei, ca stat-tampon între acestea. Boierii români patrioţi visau la unirea Principatelor în „Dacia" sau „Valahia Mare", iar imperiile vecine negociau să obţină foloase din unirea Ardealului cu Principatele Dunărene, formând „regatul Dacia".

Atât Viena, cât şi Petersburgul, au avut în vedere, în anumite contexte, formarea unui stat-tampon, cu numele Dacia, însă fiecare voia să-l ia sub tutelă proprie: ,,Dacia austriacă" urma să încorporeze Ardealul unit cu Principatele, iar ,,Dacia rusească" urma să încorporeze Ţara Românească (Valahia), Moldova şi Dobrogea, fiecare voind o Dacie a lui, darnu una românească. Numele „Dacia" a constituit premisa pe fundamentul căreia, începând de la revoluţia paşoptistă, a fost gândită refacerea statalităţii româneşti în vatra ancestrală a neamului.

Este important de menţionat că Eminescu a cunoscut aceste proiecte, unii dintre autorii lor, îndeosebi învăţaţii ardeleni, fiindu-i mentori îndeosebi în perioada studiilor sale la Viena.

Emisiune TVR despre Biserica din cadrul Spitalului Obregia din Bucuresti

Conferința preoților din spitalele bucureștene

Diaconul Ion Creangă

         La 1 martie 1837 se naşte la Humuleşti Ion Creangă, primul dintre cei 8 copii ai lui Ştefan a Petrei Ciobotariul şi a Smarandei Creangă. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuţi din Humuleşti, publicată de Gh. Ungureanu.

În 1853 este înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ sub numele Ştefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorinţa mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Şcoala catihetică din Fălticeni (“fabrica de popi”). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieţii. După desfiinţarea şcolii din Fălticeni, este silit să plece la Iaşi, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic “Veniamin Costachi” de la Socola.

În 1854 Ion Creangă se înscrie la Şcoala catihetica din Fălticeni si îl are aici profesor pe Nicolae Conta, fratele filosofului Vasile Conta. Intr-un catalog al acestei școli apare pentru prima oară cu numele de Ion Creangă. Pe uliţa Rădăşeni din Fălticeni se mai păstrează casa în care a stat în gazdă Ion Creangă, în această perioadă.

În 1859 se căsătoreşte cu Ileana Grigoriu, fiica preotului Ion Grigoriu. Autoritatea bisericeasca dădu peciul, învoirea trebuitoare clericilor, la 22 august, iar la 23 august cununia se făcea, nuni fiind Ştefan Botez şi soţia sa, Zoiţa. Desigur ca tânărul ginere cu mireasa sa s-au mutat în ograda bisericii socrului, în nişte căsuţe joase, în care, zicea el mai târziu, îl răzbea ploaia și-l orbea fumul. După ce se bucura de câteva luni de căsătorie, pe 19 decembrie, Creangă cere să fie hirotonisit diacon. La biserica socrului său, el slujeşte  patru ani. În 1860, pe 19 decembrie, diaconiţa dă naştere unui fiu, Constantin. Creangă va da la Facultatea de teologie.