Preotul profesor dr. Radu Ilaș

"Atunci cand Dumnezeu iti inchide o poteca in viata, iti va deschide intotdeauna o portita altundeva, pe unde sa te poti strecura. Pentru preotul Radu Ilas drumul vietii a fost ca o Golgota, dureros si epuizant. Si-a dus insa crucea singur, strangand din dinti, fara sa cracneasca..."  
 
 
de Andrei Cristian Mateescu  (Revista Q-Magazine)

     "
Harul pe care il au preotii, de a vindeca ranile sufletelor celor ce vin disperati sa-si marturiseasca pacatele si sa ceara mila Lui Dumnezeu, este dat de incercarile vietii. Istoria bisericii este plina de exemplele unor mari duhovnici care, dupa suferinte inimaginabile in temnitele comuniste, sau dupa ce au fost loviti aprig de valurile vietii, au ajuns la un pas de a face minuni sau „vazatori cu duhul”. Parintele Radu Ilas, cel care pastoreste biserica din incinta Spitalului de Psihiatrie Al. Obregia, are o misiune deosebita. El trebuie sa-i ajute pe cei cu mintile ratacite, sa le arate Calea, pentru ca si acestor nefericiti Dumnezeu le-a creat un drum. Duhovnicul bolnavilor psihic pare sa fi fost ales special in acest loc al disperarii dupa ce a dovedit in propria viata ca poate strabate obstacole de netrecut pentru altii, care aleg sa-si curme zilele sau aluneca iremediabil pe partia alcoolului, spre marginea societatii. Radu Ilas s-a nascut in Bucovina in urma cu 51 de ani intr-o familie modesta. De la 16 ani a plecat de acasa si s-a intretinut singur, a muncit pe unde a apucat. A rabdat de foame. Dar visul lui era sa ajunga undeva la oras si sa faca scoala. Ii placea sa citeasca si sa scrie. Termina liceul, apoi urmeaza un curs de proiectare in constructii. De aici ajunge pe santiere, munceste zi-lumina, seara cade frant. Dar nu-l sperie nimic. Tineretea si credinta in Dumnezeu il ajuta sa priveasca altfel lumea. In cele din urma se angajeaza la un institut de constructii."
------
        Intr-o zi a intalnit-o pe Mariana. Ea avea 21 de ani, el doar 19. „Ne-am casatorit repede, incercand sa-i salvez viata, povesteste Radu. Ea trebuia sa faca un transplant de esofag. Insa era disperata, speriata, depresiva, fara un ban, iar eu unicul om in care avea incredere. Zicea ca se sinucide, ca nu mai are de ce sa traiasca. Am simtit ca trebuie sa o ajut si i-am spus ca... o iau de nevasta, numai sa nu-si curme viata. A izbucnit in hohote de plans. In scurt timp a facut si operatia, care a reusit.”


Vaduv la 25 de ani si cu doi copii mici de crescut


         Dupa cununie, Radu si Mariana s-au mutat intr-un apartament cu doua camere din Militari, cumparat cu credit de la stat. Era greu. Uneori nu aveau ce manca seara. Dar nu le pasa, beau cate un ceai si se bucurau ca au casuta lor. Intr-o zi, Mariana ii dadu o veste care il facu pe Radu sa sara in sus de bucurie. Era insarcinata. „Ce fericit am fost, isi aminteste duhovnicul de azi. Peste 9 luni Mariana a nascut un baietel sanatos. I-am pus numele Gabriel.” Cand copilul a implinit 2 ani sotia lui a ramas din nou gravida. Insa, de data asta, au inceput problemele. Medicii au descoperit ca femeia are TBC. Era in luna a treia de sarcina. Nu se stie cum si de unde a luat boala. „Am ramas mut de durere. Simteam ca ma desfac in bucati. Sotia mea trebuia sa inceapa un tratament soc ca sa nu moara, dar care afecta copilul. Am trait cu frica in san zile in sir. Mariana a nascut la 7 luni un baiat care avea o malformatie la manuta dreapta si afectiuni pulmonare. Imi era o mila cumplita de puiul meu nevinovat. Dar ce era sa fac? Ma gandeam ca sunt blestemat.” Micutul a tot stat prin spitale. Medicii nu-i dadeau sanse de supravietuire, spuneau ca numai o minune il poate salva. Marius a avut zile de la Dumnezeu.
Cand a implinit 10 luni insa bebelusul a ramas fara mamica lui. Mariana a murit, lasandu-l pe Radu singur, cu doi copii mici, cu ratele de la casa si de la mobila neplatite, cu o responsabilitate enorma. Moartea a intins gheara, si tot i-a luat nevasta. Lovit din toate partile, tanarul n-a disperat. A mers mai departe sperand ca intr-o zi va iesi la liman. Acum priveste inapoi si suspina. Greu i-a mai fost, Doamne! Noaptea spala scutece, facea mancare si curat prin casa pentru ca ziua era plecat la munca. Copiii erau dusi la cresa si la gradinita. Era atat de obosit incat deseori adormea in picioare prin mijloacele de transport. si vremea a trecut, el s-a chinuit sa le puna baietilor pe masa o bucata cinstita de paine si sa-i trimita la scoala. Strangea cureaua si stomacul i se chircea de foame. Suferinta l-a apropiat de Dumnezeu si credinta. In 1993 a dat examen la Facultatea de Teologie Ortodoxa Pastorala, unde a intrat cu media 9,16. In 1997 a fost hirotonisit preot si a slujit o perioada la parohia Silistea Snagovului. Din 2003, pr. Radu slujeste la biserica Sf. Teodora de la Sihla, din cadrul Spitalului de Psihiatrie Al. Obregia. Lacasul e mic, transformat dintr-un fost depozit. Asa ca parintele a facut rost de materiale de constructie si s-a hotarat sa ridice o biserica adevarata la intrarea in insitutie.


„Ca sa ajuti pe cineva cazut trebuie mai intai sa te asezi in genunchi”

         Spitalul de Psihiatrie „Al. Obregia”  din Bucuresti, dimineata devreme. Ambulantele intra si ies cu viteza, tanguindu-se. Oameni veniti de la tara calca sfiosi, intreaba in dreapta si-n stanga unde e doctorul cutare ori neurologia. Parca sufletul din ei a fugit departe si i-a lasat, asa, singuri si debusolati. Nu stiu incotro s-o apuce si raman intr-un loc, cu gurile cascate, minunandu-se de tot. In curte, chiar la intrare, zaresc biserica parintelui Radu si pardalnicul de suflet li se intoarce in piept, la caldura. Apare si preotul, iar aerul dintre bolnavi, asistente, medici, ambulante si durere se umple deodata cu o aroma dulceaga de crin adormit in mir sfant. Cativa muncitori lucreaza la un zid. Acum e bine. Dar preotul a avut bataie de cap si cu mesterii. Asa cum se intampla adesea in Romania de azi, cei pe care i-a tocmit la inceput au fugit, lasandu-l balta cu altarul descoperit si mortarul intarit pe lopata. Urmatorii au plecat cu sacii de ciment in spinare, cu scandurile, barosul si cuiele. Parintele Radu si-a tinut firea si a facut rost de alte materiale. si de alti constructori. Mai are putin si termina. Intre timp, se pregateste pentru doctorat, pe care-l va da la Cernauti. „Ca sa ajuti pe cineva cazut trebuie intai sa te asezi in genunchi. si cred ca asta e menirea mea, sa stau pe langa oamenii care sufera. Aici la Psihiatrie, la clinica de drogati sau la neurologie, durerea e atat de mare incat putini sunt cei care isi mai revin. Biserica, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, va fi o mangaiere pentru toata lumea, pentru toti care ajung dintr-un motiv sau altul aici. Dumnezeu e cu noi”, incheie preotul zambind frumos, cu ochii spre turlele noi care stralucesc in soare.
                                                                                                                                                                                                      

Un comentariu:

  1. Acest preot este plin de orgolii. N are înțelepciunea, blândețea și compasiunea necesara,pt a se ostenii pt oameni. Păcat , mare păcat.

    RăspundețiȘtergere